Doina, doiniță!
De-aș avea o puiculiță,
Cu flori galbene-n cosiță,
Cu flori roșii pe guriță!
De-aș avea o mândrulică
Cu-ochișori de porumbică
Și cu suflet de voinică!
De-aș avea o bălăioară
Naltă, veselă, ușoară,
Ca un pui de căprioară!
Face-m-aș privighetoare
De-aș cânta noaptea-n răcoare
Doina cea dezmierdătoare!
Doina, doinitâ!
De-aș avea o pușculițâ
Și trei glonp în pungulițâ
Ș-o sorioară de bărdiță!
De-aș avea, pe gândul meu,
Un cal aprig ca un leu,
Negru ca păcatul greu!
De-aș avea vro șapte frați,
Toți ca mine de bărbați
Și pe zmei încălecați!
Face-m-aș un vultur mare,
De-aș cânta ziua, la soare,
Doina cea de răzbunare!
Doina, doiniță!
Și i-aș zice: "Mândruliță,
Mă jur p-astâ cruciulițâ
Să te țin ca un bădiță!"
Și i-aș zice: "Voinicele,
Să te-ntreci cu rândunele
Peste dealuri și vâlcele!"
Și le-aș zice: "Șapte frați,
Faceți cruce și jurați
Vii în veci să nu vă dați!"
Hai, copii, cu voinicie,
Să scăpăm biata moșie
De păgâni și de robie!