Dintr-atâția frați mai mari:
Unii morți,
Alții plugari,
Dintr-atâția frați mai mici:
Prunci de treabă,
Uzi, peltici,
Numai eu răsar mai rău.
(Mai năuc, mai nătărău.)
Dintr-atâția (prin ce har?)
Mă brodisem un hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Când păresimi da prin lunci,
Răspândind pietriș de-albine,
Ne părea la toți mai bine:
Țânci ursuzi,
Desculți și uzi,
Fetișcane
(Cozi plăvane)
Înfășate-n lungi zăvelci
O porneau în turmă bleagă
Să culeagă
Ierburi noi, crăițe, melci...
Era umed în bordei
Și tuleam și eu cu ei.
I
Tot așa odată, iar,
La un sfânt prin Făurar,
Ori la sfinții Mucenici
Târla noastră de pitici
Odihnea pe creastă, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Și din fugă
Subt o glugă
De-aluniș, pe-o buturugă
Odihnii
Și eu curând...
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Că tot stând și alergând
Jos în vraful de foi ude
Prin lăstari și vrejuri crude
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi șoptea că melcul blând
Sub mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă omul să-l dezgroape...
Și pornii la scormonit
(Cu noroc, căci l-am găsit!)
Era tot o mogâldeață,
Ochi de bou, dar cu albeață:
Între el și ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
- Ce să fac cu el așa?
Să-l arunc nu îmi venea...
Vream să văd cum se dezghioacă
Pui molatic, din ghioacă :
Vream să văd cum iar învie
Somnoros din colivie...
Și de-a lungul, pe pământ
M-așezai ca să-l descânt:
- "Melc, melc,
Codobelc,
Ghem vărgat
Și ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng și fă-te-ncoace,
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pereții grei și scunzi,
Printre vreascuri cerne soare,
Colți de iarbă pe răzoare,
Au zvâcnit și muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Codobelc,
Iarna leapădă cojoace
Și tu încă sub găoace!
Hai, ieși
Din cornoasele cămeși!
Scoate patru firișoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede și mici
Patru fire de arnici;
Și agață la feștile
Ciufulite de zambile,
Sau la fir de mărgărint
Îmbălatul tău argint...
Hai ieși
Peste gardurile vii,
Colo-n vii,
Ori de vrei și mai la vale,
Pe tarlale
Haide-ntinde brâu de bale...
După ce l-am descântat,
L-am pus jos și-am așteptat...
Înserase mai de-a bine,
Crengi uscate peste mine
Bâzâind la vântul strâmb,
Îmi ziceau răstit din drâmb...
Năzdrăvana de pădure
Jumulită de secure,
Pe furiș și pitiș
Tot scurta din luminiș.
Din lemnoase văgăuni,
Căpcăuni vedeam.
Îi vedeam pieziși cum cască
Buze searbăde de iască;
Și vârtoși
Ochi buboși
Înnoptau sub frunți pestrițe
De păroase
Și bărboase
Joimarițe.
Și cum stam sub vânt și frig,
Strâns cârlig,
Iscodind cu ochii treji,
Mai de sus de brână, drumul
Unde seara țese fumul
Multor mreji,
De sub vreascuri văzui bine
Repezită înspre mine
O gușată cu gâteji.
Chiondorâș
Căta la cale:
Când la deal și când la vale,
Curgeau betele târâș,
Iar din plosca ei de gușă
De mătușă
Auzeai cum face hârș...
Plâns prelung cum scoate fiara,
Plâns dogit,
Când un șarpe-i mușcă ghiara,
Muget aspru și lărgit
De vuia din funduri seara...
- Mi-a fost frică și-am fugit!
II
Toată noaptea viscoli...
În sat încă n-ajunsesem,
Că porni duium să vie
O viforniță târzie
De păresimi.
Vântura stârnind gâlceavă,
Albă pleavă
Și cădeau și mărunței
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei.)
În bordei
Foc vârtos mânca năpraznic
Retevei.
Pe colibă singur paznic
M-au lăsat c-un vraf de pene,
Eu le culegeam alene...
Moșul Iene
Tot venea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Și trudit,
Lângă vatră prigonit,
Privegheam prelung tăciunii...
Umbre dese ca păunii,
Îmi roteau pe hornul șui
Leasa ochilor verzui.
Și-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul prost, încetinel?
Tremură în ghioacă, vargă,
Nu cumva vreun vânt să-l spargă,
Roagă vântul să nu-l fure
Și să nu mai biciuiască
Bărbi de mușchi, obraji de iască
Prin pădure.
Roagă vântul să se-ndure."
De la jarul străveziu,
Mai târziu, mult mai târziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-nalt, nu ajungeam.)
Iar prin sticla petecită,
Și prin gheața încâlcită,
Fulgera când des, când rar
Prăpădenia de-afară:
Podul lumii se surpase,
Iar pe case,
Până sus, peste colnic,
Albicioase
Și foioase
Cădeau cepi de arbagic.
Mi-adusei atunci aminte
Că-auzisem înainte,
De o noapte între toate
Urgisită, când, pe coate,
Guri spurcate suflă vânt
Să dărâme din pământ...
Când pe-un sloi, rupând din pită,
Baba Dochia-învălită
Cu opt sărici stă covrig,
Stă de-nghite și sughite,
Și se vaicără de frig.
- Hei, e noaptea ceea poate!
Înapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul sus, la el,
Șoptii:
"Melc, melc încetinel,
Cum n-ai vrut să ieși mai iute!
Nici viforniță, nici mute
Prin păduri nu m-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Și alene
Să chemăm pe moșul Iene
Din poiene
Să ne-nchidă:
Mie, gene;
Ție,
Cornul drept, cel stâng,
Binișor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!"
III
Dintre pene și cotoare,
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(În câmpie
Colilie
Războind cu lunecușul
Și pieziș la povârniș
Din țăpoi săltând urcușul,)
Mă-ntorsei sub aluniș
Și-l zării lângă culcușu-i
De frunziș
Era tot o scorojită
Limbă vânătă, sucită
O nuia, ca un hengher
Îl ținea în zgărzi de ger!
Bale reci,
Aspre benți ce se-ntretaie,
Sus, pe vreascurile seci
Îl prindeau:
O frunză moartă, cu păstaie.
Și pe trupul lui zgârcit
M-am plecat
Și l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai făcut?
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefăcută... Ea glumea!
Ai crezut că plouă soare,
C-a dat iarbă pe răzoare,
Că alunu-i tot un cântec...
- Astea-s vorbe și descântec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt și îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
Între trup și ce-i afar'...
- Vezi?
Ieșiși la un descântec;
Iarna ți-a mușcat din pântec...
Ai pornit spre lunci și crâng,
Dar porniși cu cornul stâng,
Merc nătâng,
Merc nătâng!"
Iar când vrui să-l mai alint,
Întinsei o mână-amară
De plâns mult...
Și dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit se fărâmară.
Că e ciunt, nu m-am uitat,
Ci în punga lui de bale,
Cu-însuțite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:
Punga mică de mătasă,
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod,
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare, fie-n gând:
"Melc, melc
Codobelc,
Plouă soare
Prin fânețuri și răzoare,
Lujerii te-așteaptă-n crâng,
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moșul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...
- Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!"